Saturday, March 1, 2008

Glorie eterna eroilor neamului

"Glorie eternă eroilor neamului". Aceasta scrie pe monumentul comemorativ din faţa Universităţii de Medicina şi Farmacie din Iaşi. Plasarea aceasta mi-a dat mult de gândit, şi am realizat cât de mult le datorăm pionierilor medicinii, care au sacrificat atât de mult pentru ca noi să putem trăi o viaţă cât mai sănătoasă, şi care au influenţat mereu lumea, ajutând-o din umbră, Aşa că nu pot să spun decât „Glorie eternă eroilor neamului”!


Saturday, February 2, 2008

Noapte

Thomas Edison a fost cel care a invetat becul electric. Multi considera aceasta un din cele mai mari inventii ale omenirii, fiind cea care a permis omului sa transforme noaptea in zi. Dar ce a adus in plus aceasta inventie? A adus ore de munca in plus, odihna precara, insomnii, dureri de cap...

Thursday, January 24, 2008

Sedinta foto Alice

Abia am ajuns acasa dupa o dimineata plina, cu examene, laboratoare şi jumătăţi de craniu. Abia reuşesc să mănânc ceva şi simt brusc o dorinţă mare de plimbare. Şi daca tot e frumos afară, mă hotărăsc să iau şi aparatul. Şi ca totul să fie complet, gasesc si modelul pentru o şedinţă foto: Alice Elica. Ce a urmat puteţi vedea mai jos.









Friday, January 11, 2008

Libertate

Abia am reuşit să mă trezesc, m-am pregătit în grabă pentru ora prea matinală al laboratorului de la facultate, şi deschid geamul pentru a intra aer şi a verifica cum e vremea. Dar dincolo de geam mă aşteaptă o surpriză, o surpriză în culori minunate şi aranjate într-un mod aproape nefiresc, chiar paradisiac. Cerul parca şi-a scos hainele de gală în dimineaţa aceea, iar o pasăre plutea liniştită, neatinsă de grijile lumii şi parcă spunându-mi că viaţa este mult prea frumoasă ca să mi-o petrec departe de natură.

Şi am decis să fiu liber. Să fiu liber de calculator, liber de ţigări şi băutură, liber de orice viciu, şi astfel să pot să mă bucur de natura înconjurătoare cât mai mult.


Thursday, January 10, 2008

Prima mea sedinta foto

Azi am participat la prima mea sedinta foto, in calitate de fotograf. Modelul a fost Ana Maria, care saraca nu prea vroia sa stea locului din cauza frigului. Dar oricum, poate data viitoare va iesi mai bine. Aveti jos doar cateva poze din cadrul sedintei.







Wednesday, January 9, 2008

Inima de gheata

E atat de firesc sa vezi accidente, cataclisme si atentate cu bomba si razboaie in care vor muri atatia tineri, doar pentru ca un sef de stat vrea sa plateasca mai putin pentru benzina. E atat de firesc sa treci pe langa un cersetor, sau pe langa o mama care plange si sa nu te opresti. E atat de firesc sa nu te mai intereseze de soarta vecinei de 80 de ani, care nu mai are pensie si cauta in fiecare zi prin gunoaie. Si nu mai simti nimic. Inima ta a inghetat, si nimic nu o mai poate topi.